DE REVELION: Croaziera Italia-Argentina la un pret incredibil

America de Sud » Argentina (Adaugat pe Jul 6, 2009)


 
Da click pentru zoom
 


Revelion în mijlocul verii? Da, nu ştiţi vorba aia veche şi înţeleaptă cu “iarna car şi vara sanie”? Mă gândeam cum ar fi să ştiţi din iulie cât de tare o să vă fie Revelionul de anul acesta. Pe un vas de croazieră, prin Italia, Spania, Maroc, Insulele Canare, Brazilia şi Argentina, timp de 3 saptamani. 850 euro/persoana. Opt sute cincizeci de euro. Eh?!!


Plecaţi pe 3 decembrie, într-o joi, din Savona (Liguria, Italia). Orăşelul acesta l-a adăpostit vreme de câţiva ani pe Columb, exact în perioada în care se aşezase “la casa lui”, ca să îşi scrie jurnalele de călătorie. Savona se bate cu Genoa şi Terrarossa di Moconesi pentru titlul de “oraşul care l-a născut şi l-a crescut”. 


Primul stop e în Barcelona. Nu cred că e nevoie să vă povestesc despre Barça. Ce mi se pare, totuşi, de menţionat e cât de importantă e marea pentru catalani, dovadă fiind că ei au fost cei care au schiţat primul code de legi de maritime pentru navigaţia în apele europene. Un loc în care ar fi drăguţ să ajungeţi e Ramblas, unde madonnari (pictori de Madonne) pot să vă facă în 5 minute un portret care să vă pună în rivalitate directă cu Mona Lisa lui Da Vinci :)


Ştiu băieţii aceştia de fac croaziera ce ştiu, dacă în următorul port stau mai bine de 12 ore: Casablanca. Ziceam într-un alt articol, pe care îl puteţi citi aici, că oraşul acesta misterios a fost ani de-a rândul un stop obligatoriu pentru agenţi secreţi, artişti şi personaje controversate. Aici e un port-de-văzut: africani, portughezi, spanioli, arabi, francezi, toate naţionalităţile intră sau ies de pe “continentul negru”. Pe la amiază, să daţi o tură în Corniche, un fel de “Croazeta” africană, o arteră pe faleză în bogatul cartier Anfa, plin de baruri, restaurante şi viaţă de noapte “a la carte”. Nu uitaţi de couscous şi un ceai de mentă!


Santa Cruz e capitala Tenerifelor (Insulele Canare, Spania). Aveţi aproape o zi întreagă la dispoziţie, aşa că vă sfătuiesc să mergeţi în Garcia Sanabria Park, locul în care se adună localnicii ca să danseze, să asculte muzică, să stea pe iarbă, să facă meditaţii sau să admire expoziţiile de sculptură ale atât-de-îndrăgitului artist “canar” (de la Canare), Jose Abad. Ah, să daţi o tură până la plaja San Andres: pe vremuri era locul în care se prăbuşeau în nisip pescarii obosiţi după o noapte întreagă pe mare. Acum e cea mai înstărită zonă şi dovadă sunt casele care par construite pentru un decor de film de epocă. 


Urmează câteva zile prin Oceanul Atlantic, între continente. Ce vedeţi? Balene, delfini şi cele mai frumoase apusuri de soare: soarele făcând scuba diving …


Recife e un super port: cele mai mari transporturi de pe continentul latino-american de zahăr, cafea şi bumbac. Super plajele pe care o să le vedeţi (una dintre ele e Boa Viagen) sunt efectul recifului care ocroteşte coasta şi care a dat şi numele oraşului. Dar care a şi scufundat multe nave, motiv pentru care shipwreck-divingul e la mare căutare aici. Pescarii folosesc doar jangadas, nişte bărcuţe suspendate pe picioare de lemn, astfel încât să nu rişte să spargă fundul bărcuţelor în corali.


Recife e cunoscut ca Veneţia Braziliei” şi cred că e evident de ce (galeria foto). De văzut: Horto Zoobotanico, Casa da Cultura – o fostă puşcărie sau Olinda, oraşul despre care se spune că “l-a luat” pe Rio, cu carnavalul lui cu tot.

Pagina urmatoare >
Autor: Crina Novac Comentarii: 0 [ Vizualizeaza / Adauga comentariu ]



Alte articole

 

Prima pagina Prima pagina
Tipareste pagina Tipareste articolul
Adauga la Bookmark Adauga la Bookmark
Trimite unui prieten Trimite unui prieten
Harta Site Harta Site