Amazing Asia 11: Sabang River si Puerto Princesa, Palawan, Filipine

Ca orice rau care se respecta, Sabang curge pentru a se varsa in ceva. Mai exact, in Marea Chinei de Sud.

Doar ca pentru Sabang a fost ceva mai greu. In drumul lui spre mare se asezase un munte de 1500 de metri inaltime. Timp de milioane de ani, l-a sapat pe munte pana si-a indeplinit obiectivul. Drumul raului prin munte totalizeaza 8 kilometri si jumatate. Iar portiunea de 4.5 kilometri pe care poti merge cu barca reprezinta cel mai mare segment navigabil subteran din lume.

Drumul

Raul subteran este mandria districtului Puerto Princesa din insula Palawan, Filipine. Ma asteptam ca drumul catre atractia turistica sa fie pavat cu cele mai bune intentii. Dimpotriva. Dupa 20 de kilometri de sosea cat de cat asfaltata, masina a luat-o pieptis prin mijlocul junglei. Nu o data a trebuit sa coboram din ea, ca sa-i permitem soferului sa traverseze portiuni de argila udata de ploi.

Dupa 2 ore si jumatate de "masaj gratuit", am ajuns la tarmul marii. Am plecat pe malul Marii Sulu si am ajuns pe malul Marii Chinei de Sud. Asa e Palawanul: luuuung si ingust.

Satucul de pe tarm semana leit cu Roxas-ul: sarac, dar relaxat, ruginit, dar fericit. Am mers prin apa calduta pana la un barcaz si am pornit pe mare catre gura raului.

Drumul mi-a dezvaluit un peisaj de Cartea Junglei. Padurea tropicala coboara de pe munte si se arunca in valuri. Acolo unde se opreste, apar mici plaje cu nisip mai auriu ca la Albena. Mi-am promis ca data viitoare o sa vin aici cu cortul, o sa campez intre copaci si-o sa traiesc din pescuit si din ce fura maimutele de la turisti.

La gura raului am debarcat, am mai mers 5 minute prin jungla virgina si am ajuns la intrarea lacustra in pestera. Am urcat intr-o barca mica propulsata de un om si o vasla. Pe raul subteran nu au voie barcile cu motor, pentru ca vibratiile ar putea dauna stalactitelor si stalagmitelor.

Sabang Cave

Pestera era locuita de 40.000 de lilieci insectivori mititei. Dupa experienta cavernoasa din Borneo, mi s-a parut floare la ureche. Mai mult, piuiturile lor omniprezente mai inveseleau putin raul solemn care mai mult sta decat curge pe sub boltile de pana la 60 de metri inaltime.

Ca orice ghid de pestera, barcagiul nostru era prieten la catarama cu toti bolovanii de pe pereti. Aici era "Ciuperca", mai incolo "Maica Domnului", in stanga "Cei 3 intelepti", iar in dreapta o puteam vedea pe "Sexy Lady" (cunoscuta, din cauza constitutiei sale, drept "Sharon Stone").

Amuzant, nimic de zis, dar usor disonant in context. Pluteam in bezna pe un rau adanc de 6 pana la 9 metri, intr-o barcuta cu vasle care se putea rasturna la prima miscare brusca a unuia dintre ocupanti. Bine macar ca nu erau rechini.

Cand si cand, intalneam o barca venind din sens opus. Barcagii se salutau cu "Good evening" sau "Good morning", functie de pozitia pe rau si directia deplasarii. "Good evening" era pentru cei care intrau. "Good morning" era pentru cei care ieseau din noaptea eterna a raului.

Dupa ce-am intrat un kilometru si jumatate in matzele muntelui, barca a facut stanga imprejur si ne-a impins spre "Good Morning". In timp ce-l asteptam pe ghid, am stat la o tigara in micul refugiu din marginea junglei, unde turistii se opreau sa bea un suc.

Locul era impanzit de Monitor Lizzards de 1 metru si jumatate si de maimute Long Tail Macaq. Una dintre ele a sarit pe o masa si a furat o cutie de Coca-Cola Light, spre amuzamentul ghizilor locali si groaza turistei care bause pana atunci din cutia cu 2 calorii. Eu m-am amuzat, deci se cheama ca sunt ghid local.

Pe drumul inapoi spre masina, am facut o trecere in revista a posibilitatilor de cazare din acest loc unde jungla se termina in mare. Am gasit cateva eco-resoturi, cu casute de lemn imprastiate printre copaci, flori si iarba de un verde violent. Preturile nu depasesc 10 euro pe noapte.

Inapoi spre Puerto Princessa. Dupa prima ora de hurducaieli, am oprit la o bodega pentru "gingle", adica "pipi": 5 pesos. Am ales sa dau 8 pesos si sa beau o cafea langa tejghea, in compania unei veverite care se zbatea in cusca mult prea mica. Cuprins de un avant environmentalist, am intrebat de ce nu e eliberat bietul animal, asa cum ii sta bine unei vietati salbatice. Spre linistea mea, am aflat ca veverita ramasese orfana si era tinuta aici pana la maturitate. Peste o luna, cand isi va putea purta singura de grija, sper sa-si tina promisiunea si sa ii dea drumul in padure.

Noaptea

Am ajuns la hotel la 5 si jumatate seara, dupa 8 ore de junglarit. Plini de noroi, am intrat in curtea interioara a hotelului, unde am dat peste o nunta de 5 stele. Se luau copiii unor familii bune din Puerto Princessa. Printre invitatii anuntati la microfon se numarau primarul, prefectul, notarul si alte oficialitati. Daca eram pe faza, ma scoteam si eu de o insula in locatie de gestiune. Am lasat-o pe alta data.

Nunta in sine mi s-a parut de un mare bun simt. Toata lumea la 4 ace, linistita, nu tu urlete, nu tu muzica tare. La 7 au inceput sa plece, iar la 9 nu mai era nimeni. Am luat cu asalt pool-barul unde ne-am intretinut cu 3 americani si cele 4 prietene filipineze ale lor. Natura prieteniei dintre acesti oameni nu face subiectul discutiei de azi.

Joe, Jack si Tyson lucreaza in Irak pentru unul dintre contractorii agreati de SUA. E o munca periculoasa, dar extrem de banoasa. Ei repara ce-a stricat razboiul. Muncesc 7 zile pe saptamana cate 12 ore pe zi, dar au dreptul la 3 luni de vacanta pe an. Texani simpatici, desi se vedea ca sunt usor loviti la tartacuta. Un om zdravan nu s-ar duce sa lucreze la Bagdad.

Am scapat cu greu de compania lor, abia pe la 2.30 noaptea. Nu ca nu ne-ar fi placut, dar aveam avion devreme a doua zi. Pana am adormit, zbieratele texanilor si chicotelile filipinezelor aferente au colorat noaptea hotelului.

Raspundem ascultatorilor

Acum, ca sa-i raspund lui Cezar, care intreaba despre Sabang si El Nido. Uite cum stau lucrurile.

Ca sa ajungi de la Puerto Princesa la Sabang iei o masina cu care faci 2 ore si jumatate, apoi o barca pe mare (30 de minute). Pretul printr-o agentie locala este de 20 de euro de persoana, cu transport, intrare in parcul national si pranz incluse.

El Nido este mult mai la nord, iar drumul este foarte prost. De la Puerto la El Nido faci 7-8 ore cu autobuzul si te costa 5 euro. Dar autobuzul intra in categoria "de 3 ori mai multi pasageri decat ar fi posibil din punct de vedere fizic". Nu te sfatuiesc.

Din Manila exista zboruri directe catre El Nido cu ITI si Seair. Biletul costa intre 75 si 100 de euro, dar ai restrictie de 10 kg la bagajul de cala. Atentie cate cari cu tine.

Din Manila se mai poate ajunge in El Nido cu vaporul. Drumul dureaza 30 de ore si, pentru 15 Euro, ai si pranzul inclus. Nu poti, insa, rezerva online.

Eu te sfatuiesc sa alegi avionul.