Vazand-o pe Katharina, iti vine imediat sa te casatoresti si sa-ti petreci luna de miere stand pe ea zi si noapte.
Hei! Katharina e un velier de 33 de metri care bate apele nebatute ale arhipelagului indonezian.
Vasul a fost fabricat dupa "reteta" traditionala, mostenita de la fostii pirati indonezieni care ingrozeau acum cateva secole corabiile olandeze sau britanice. Peste asta, s-au adaugat tehnologii moderne de navigatie plus tot confortul necesar unui occidental obisnuit cu luxul.
Dincolo de confortul si siguranta oferite de Katharina si echipajul sau, fascinante sunt traseele pe care aceasta corabie le parcurge. Odata urcati la bordul Katharinei, aveti ocazia sa vedeti locuri pe care putini oameni le-au vazut vreodata. Pentru ca sunt indepartate, rupte de lume, nedeservite de aeroporturi sau linii de ferry-boat. Singura modalitate de a ajunge acolo este Katharina. Am sa va dau cateva exemple:
Kei - Tanimbar - Timor: traseul acopera arhipelagul Sunda si sudul arhipelagului Maluku (Molucele, cum sunt trecute in atlasul geografic de limba romana). Ne aflam in Marea Arafura, la sud vest de Papua si la nord-vest de Australia. Navigam de-a lungul Inelului de Foc, zona cu cea mai bogata activitate vulcanica de pe glob. Vizitam insule pustii, unele situate sub nivelul marii, dar protejate de imense recifuri de corali. Trecem, incetul cu incetul, din apele Oceanului Indian in cele ale Pacificului. Tura dureaza 12 zile.
Kei- Agats - Timika: exploram coasta vestica a insulei Papua, plus insule si insulite pline de flori si pasari rare. Aici oceanul e curat, coralul e viu si apa e plina de vietuitoare marine rarissime. Putem face snorkelling in voie. Mergem la faimosul Triton Bay sau la spectaculoasa cascada Giti Giti, apoi poposim in satele tribului Asmat, depozitarul uneia dintre cele mai interesante comori culturale din Papua.Tot 12 zile.
Bali - Flores - Bali: asta e o tura mai usoara, de numai 10 zile, cu plecare din insula templelor si a spa-urilor (Bali). Katharina ne duce mai intai in insula Sangean, unde putem admira un vulcan activ inalt de 1800 de metri, apoi in Komodo, resedinta pentru celebrul dragon omonim. Ne imbaiem in apele micutului arhipelagul Riung. Optional, putem face diving, dar pentru asta trebuie sa anuntam inainte.
Sunt doar 3 dintre traseele pe care vi le propune Katharina. In majoritatea timpului, vom gasi corabia intre Bali si Flores. Turele mai lungi si mai remote se desfasoara intre octombrie si decembrie.
Fireste, o asemenea experienta vine cu un pret pe masura. Cea mai ieftina croaziera (Bali - Flores - Bali) costa 1850 de euro, iar cea mai scumpa (Kei- Agats - Timika) ajunge la 2750 euro. Preturile sunt de persoana in cabina cu pat dublu si includ toate mesele, bauturile racoritoare, vin la cina, echipament de snorkelling sau kayaking, vizitele la tzarm si transferurile de la aeroport la port. Peste banutzii acestia trebuie sa puneti zborurile intre Romania si Indonezia, plus zborurile interne catre portul de plecare si cazarile intermediare, daca este cazul. Estimam 1000-1200 de euro in plus de persoana.Per total, va puteti bucura de doua saptamani de croaziera aproape privata (doar voi doi si alti 12 pasageri) la un pret intre 6000 si 8000 de euro per cuplu. Casa de piatra!
Daca va intereseaza subiectul, dati-mi un mail la brad at amazingrace dot ro.