AmazinGrecia: Mani, o lume de pe alta lume (partea I)

Daca i-as spune cuiva ca Grecia e la aceeasi latidudine cu Siria si la 500 de mile de Libia, mi-ar rade in nas. Nu zic, si mie mi-a venit sa rad cand am citit prima oara o chestie similara, intr-o carte care vorbea despre Capul Tenaro, cel mai sudic punct al Eladei. Acum, ca sunt aici, nu mai rad, pentru ca e adevarat. Ce vad in jur aduce mai degraba cu Nordul Africii sau cu aridul Orient Mijlociu decat cu Grecia pe care o stim cu totii, indiferent ca am vazut-o sau nu.

De fapt, din momentul in care am trecut Canalul Corint catre Pelopones, traiesc o senzatie ciudata. Nu ma simt in Grecia in ciuda faptului ca aud vorbindu-se si vad scriindu-se greceste ici si colo. M-am trezit dimineata in Tolo, pe malul Golfului Argonic si eram absolut sigur ca ma aflu ori pe o insulita asiatica ori intr-un port egiptean. M-au ajutat sa-mi revin geografic o cafea greceasca si o “kalimera” scrasnita de Iannis, ospatarul.

Ca veni vorba de Iannis si de ospatari. Cu o seara inainte, trasesem la aceeasi terasa unde mi-am baut azi cafeaua si am auzit “kalimera”. Iannis a vazut cartea pe care o aveam cu mine si mi-a zis: “Mani? There’s where I was born. All the staff here was born in Mani”. Norocul calatorului. Voiam sa pornesc spre Mani a doua zi, din doua motive. Primul, cel pe care vi l-am spus deja: latitudinea. Pe cel de-al doilea il descoperisem intr-o carte cumparata la plesneala din Nafplio, in urma cu o zi. Din spusele autorului, un erudit britanic indragostit de Elada, Mani era un loc magic dintr-o mie de puncte de vedere.

In clipa asta sunt in Porto Kagio, la 5 kilometri de capatul sudic al Greciei continentale. Asezarea (ca sat nu pot sa-i spun) consta din doua terase si doua pensiuni, grupate sub proprietatea a doua familii rivale. Ar mai fi o a treia terasa la care nu merge nimeni pentru ca aici, daca ti-ai luat cazare la Iorghos, la Iorghos trebuie sa si mananci. Asta ar fi singurul impediment.

Dupa ce-a eliberat Mani-ul de turci la inceputul secolului XIX, intreg Peloponesul s-a rasculat si, sub comanda sau cu sprijinul lui, grecii i-au pus pe turci pe fuga pentru totdeauna, luandu-si tzara inapoi. Ca incununare a luptei de eliberare, cativa ani mai tarziu, Peloponesul isi proclama independenta si se infiinteaza prima Republica a Greciei cu capitala la Nafplio (despre care ati citit deja aici). Promit sa ma opresc aici cu istoria, desi e greu: in Mani (ca dealtfel in toata Grecia) totul e istorie. Si invers.

Sa luam de exemplu geografia, vinovata in proportie de 90% de evolutia si caracterul Mani-ului. Regiunea e izolata si divizata de un lant muntos ucigator de inalt si de arid. Cu altitudini de peste 2000 de metri si fara un fir de apa sau iarba, Muntii Taygetos au fost, milenii de-a randul un bastion natural care a ferit Mani de intruziuni – maligne ori benigne – din lumea “de dincolo”. Am fost socat sa aflu ca, pana la finele secolului XIX, mare parte din Manioti credeau inca in vechii zei ai Greciei. Chiar si azi, crestin-ordodoxia locurilor e impanata cu elemente de “Legendele Olimpului”. Maniotii cred in Iisus Christos si in Maica Domnului, dar cred in acelasi timp ca mortii ajung in Hades (Iad) fiind transportati pana acolo cu o barca de amabilul luntras Charon.

Iannis a lucrat in Canada (tot ca ospatar). S-a intors in satul natal, in Mani. Aici, a cunoscut o fata de care s-a indragostit. Timp de 7 luni s-au intalnit, au vorbit, s-au plimbat sub clar de luna, ma rog…cum s-ar zice “au fost impreuna”. Dupa 7 luni, Iannis a anuntat-o pe fata ca trebuie sa plece inapoi in Canada, sa lucreze din nou. Cu cateva zile inainte de plecare, a primit o vizita. Cei 9 (noua) frati ai fetei, manioti get-beget, i-au comunicat scurt si la obiect: “Iannis, frate, ne esti foarte drag dar, daca nu o iei pe sora noastra de sotie, nu prinzi avionul”. Astazi, Iannis are o nevasta (pe care o iubeste), 2 copii si 9 cumnati. “De ce nu te intorci in Mani, Iannis?” il intreb. “Hm…prefer sa nu vorbesc despre asta. Nevasta mea ma saruta in fiecare dimineata ca am scapat-o de acolo”.

Credeati ca romanii sunt misogini? Stati s-o auziti si pe-asta. In familiile maniote, copiii nascuti baieti sunt numiti “copii”, iar celor nascuti fete li se zice “fete”. Nu e vreo subtilitate de limbaj. In Mani, barbatii sunt valorosi pentru ca pot manui o arma si pot, astfel, apara familia de dusmani. Femeile folosesc doar la facut mancare si copii. In Grecia n-a mai fost razboi de 60 de ani dar, cu toate astea, maniotii continua sa-si construiasca vile dupa principiul fortaretei: o unitate pentru locuit in viata de zi cu zi si un turn de aparare, in care familia sa se poata refugia si lupta in caz de invazie.

Hai ca m-am luat cu anecdotica si am uitat de geografie. Vorbeam despre muntii de 2500 de metri. N-ar fi o raritate geologica. Avem si noi, in Fagaras. Doar ca Moldoveanu si Negoiu se termina inspre Sibiu si Pitesti, iar masivul Taygetos se termina in mare. Se prabuseste literalmente in Mediterana, nascand coaste abrupte, golfuri minuscule si o mare curata ca un lac alpin. Priviti pozele.

Azi am mers de-a lungul coastei vestice a Mani-ului. Am coborat de pe soseaua principala inspre fiecare catun si am gasit mici comori in fiecare dintre ele. Marea e albastra ca in “Le Grand Bleu”. Baieteii din sate isi probeaza barbatia sarind in apa de pe varful stancilor. Pustiite de copii, cele cateva case care-au primit un nume de localitate si un semn “spre” te mai intampina doar cu doua-trei pisici cu fetze de corsar. Alta chestie: acum sute de ani, maniotii erau pirati de temut in Mediterana. Asa s-au ales initial cu ostilitatea, apoi cu respectul si, in final, cu sprijinul Dogilor Venetiei.

Dimineata, cand am plecat spre Mani, Iannis m-a avertizat: “Vezi ce faci acolo! In Mani nu e ca aici. Nu bei, nu te dai la fete, nu faci scandal, ca iti fac aia vant de pe stanci!”. Urmandu-i sfatul – in fond, stie el ce stie din moment ce nu se mai aventureaza incoace – stau cuminte pe terasa camerei mele, intr-una dintre cele doua pensiuni rivale, beau miseleste un pahar de vin alb maniot si ii privesc pe baieteii-copii locali, viitori razboinici, cum joaca fotbal pe nisip si tipa ca a fost offside. N-a fost.