Cealalta Turcie, partea 1: Planeta Cappadocia

Cealalta Turcie nu e are resorturi de 5 stele, yachturi si piscine. Nu vibreaza in ritmurile discotecilor, nu are izvoare de alcool incluse in pret si nu primeste la restaurantele sale oameni in costume de baie.

Astazi am sa va povestesc despre o bucata din aceasta Turcie mai putin stiuta: Kappadokia (sau Cappadocia, asa cum o stiu europenii). Titlul capitolului de azi a fost sugerat de reactia celor care au vazut fotografiile: "Mai, zici ca sunt de pe alta planeta".

Ce este Cappadocia

Acum 3 milioane de ani, doi vulcani Ercies si Hasan s-au hotarat sa erupa in acelasi timp. Lava a umplut valea de la poalele lor, apoi ploile, vantul si variatiile de temperatura (de la -20 iarna la +45 vara) au sapat in tuful vulcanic, dand nastere la forme geologice spectaculoase. Aceasta zona cu aspect lunar a primit numele de Kappadokia. Numele actual este alterarea unei expresii persane care insemna "Tinutul cailor frumosi". Cai frumosi exista si azi, dar despre asta o sa vorbim un pic mai tarziu.

Inca mai spectaculoasa decat actiunea naturii este actiunea oamenilor. Refugiati aici din intreaga Turcie acum niste mii de ani, localnicii au scobit stancile galbui pentru a-si asterne adaposturi. Satele traditionale cappadociene arata ca niste imensi faguri de albine.

Atentie: Nu cautati Cappadocia nici pe harti, nici pe GPS, nu figureaza ca atare. Cautati Nevsehir - cel mai mare oras din zona - sau Goreme, asezarea amplasata fix in mijlocul Cappadociei, baza ideala pentru explorarea regiunii.

Cum se ajunge

Pe sosea sunt 1400 de kilometri de la Bucuresti la Goreme. Intrati in Bulgaria pe la Giurgiu si o tineti catre sud. Sistemul aberant de sosele si semnalizarea lipsa din tara vecina or sa va dea ceva batai de cap. Un GPS poate face minuni sau va poate incurca si mai rau, pentru ca soselele bulgaresti au fost construite pentru armata rusa, nu pentru turistii romani.

Ruta cea mai scurta este Ruse-Veliko Tarnovo-Nova Zagora-Svilengrad. E mai libera, dar e greu de gasit dupa semne (care, oricum, arata toate catre Sofia) si, pe alocuri, asfaltul este foarte prost. Ruta cea mai sigura este Ruse-Veliko Tarnovo-Gabrovo-Kazanlak-Stara Zagora-Haskovo-Svilengrad. Asigurati-va ca aveti un copilot atent la semne si capabil sa inteleaga alfabetul chirilic. Europa nu bate atat de departe.

De la Edirne (primul oras turcesc de langa granita) lucrurile se schimba in foarte bine. Aveti 240 de kilometri pana la Istanbul pe o autostrada cu 3 benzi pe sens. Doua ore cu viteza legala.

Daca este pentru prima oara cand faceti aceasta ruta, veti face in jur de 12 ore de la Bucuresti la Istanbul, pe o distanta de aproximativ 700 de kilometri. Sfatul meu e sa nu intrati in oras, ca sa evitati aglomeratia de a doua zi dimineata. Treceti Bosforul pe podul din nord si cautati o cazare de-a lungul autostrazii spre Ankara.

A doua zi aveti de strabatut inca 700 de kilometri, dar veti merge mult mai repede. Continuati pe autostrada catre Ankara (380 km de la Istanbul), apoi urmati semnele catre Kirikkale, Kirsehir, Kayseri, faceti dreapta catre Nevsehir si mergeti inca 10 kilometri pana la Goreme. Dupa ce iesiti de pe autostrada veti intra pe drumuri express cu doua benzi pe sens, suficient de pustii pentru a va asigura o medie orara de 100 de kilometri la ora. Daca nu opriti de prea multe ori, veti parcurge distanta Istanbul - Goreme in 7-8 ore.

Ar mai exista si varianta zborului, cu THY pe ruta Bucuresti - Istanbul - Nevsehir, urmand sa va plimbati prin zona cu autobuzul.

Unde stati

Goreme e plin de locuri de cazare de toate felurile si pentru toate bugetele. Evident, fitza locului o constituie camerele tip pestera, sapate direct in stanci. E o idee foarte romantica, dar numai vara, cand racoarea pietrelor face zapuseala suportabila. Iarna e foarte frig, deci cautati acomodare standard.

Am testat pentru voi 4 locuri de cazare pe care o sa vi le descriu aici in cateva cuvinte.

The Legend Hotel - e amplasat pe dealul care strajuieste satul, cu o vedere foarte frumoasa peste imprejurimi. Camerele sunt relativ mici, dar foarte curate si amenajate cu gust. Baia are dus si jacuzzi (!!!) unde, bineinteles, curge apa calda. Pretul pentru dubla pe noapte este de circa 40 de euro (depinde cum negociati) si include micul dejun. Proprietarul este un turc de 50 de ani foarte simpatic, vorbitor de engleza. Au wireless.

Traveler's Cave - situat 20 de metri mai jos de Legend, e un "backpacker's hostel" clasic. Au cateva camere si un dormitor comun, dar partea foarte buna aici e atmosfera. Daca vii sa bei o cafea in micul restaurant, o sa dai peste tineri din toata lumea care au ajuns aici te miri cum. De exemplu, am intalnit doi nemti care venisera de la Bonn pe bicliclete. Patronii pensiunii sunt un turc si o japoneza. Dealtfel, multi dintre oaspeti erau japonezi. La Traveler's Cave e mult mai ieftin, o dubla nu sare de 25 de euro pe noapte. N-au wireless, dar exista conexiune la internet prin cablu.

Pasha Han - e chiar in centru, langa Caravanseraiul vechi de 600 de ani unde acum functioneaza un magazin demential de covoare si antichitati. Patronul, Sergio, e un turc cu cetatenie americana, vorbeste engleza perfect, e dragutz si are multe de povestit. Camerele sunt mari, amenajate in stil traditional, ca dealtfel intreg interiorul acestui hotel plin de personalitate. Pretul este acelasi (50 de euro pentru o dubla, cu mic dejun inclus) dar, din nou, depinde de capacitatile voastre ne negociatori. Puteti obtine un pret mai bun, mai ales in extra-sezon. Au wireless.

Otoman House Hotel - e la 5 minute de mers pe jos fata de centru si e cel mai "hotel" dintre toate. Camerele sunt frumoase, curate si foarte luminoase, dar parca n-au atata caracter ca la Pasha Han. Pe timp de vara, aici functioneaza si o piscina acoperita. Pretul este de 40 de euro pentru un single si 60 de euro pentru un suite (in extra-sezon). Include mic dejun. Au wireless si merge brici.

Ce mancati

Oferta in Goreme e bogata. Aveti restaurante clasice cu meniu international, restaurante cu specific, patiserii, cofetarii, cafenele, baruletze. Le vedeti din strada principala. Recomandarea noastra este "Pide (Pizza) House", situat in centru, unde, asa cum spune si numele, puteti gusta o versiunea turceasca de pizza. Delicios. Neaparat sa incercati desertul zonei: iaurt cu miere. Mmmm...Ca bani, o masa pentru 2 persoane cu supa, felul 1, desert si bauturi o sa va coste intre 15 si 35 de euro, functie de restaurant si de ce comandati. O bere costa 2-2,5 euro la restaurant si 1 euro la supermarket. O sticla de vin: 7 euro la supermarket si dublu pana la triplu la restaurant. Vinul e foarte, foarte bun.

Ce sa faceti, ce sa vedeti

Goreme Open Air Museum.

Cappadocia mai este cunoscuta si drept "tinutul celor 3 sfinti". Este vorba despre Sf. Vasile cel Mare, Sf. Gregorie din Nyssa si Sf. Gregorie din Nazianzus care, prin lucrarile lor, au avut o influenta esentiala asupra doctrinei crestine (printre altele, sunt cei care au pus bazele ideii de Sfanta Treime). Actualul muzeu in aer liber este un complex monastic fondat si condus de cei trei incepand cu secolul IV A.D. Complexul cuprinde 10 biserici ortodoxe sapate direct in stanca, o manastire, adaposturi si o fosta scoala monastica. Muzeul merita vizitat, daca nu pentru insolitul peisajului, in mod sigur pentru picturile de pe peretii bisericilor. Restaurate sau nu, frescele poarta in ele multa istorie. In unele biserici, chipurile sfintilor au fost scrijelite de catre musulmanii care au venit aici dupa plecarea crestinilor. In altele, veti remarca efectele perioadei iconoclaste, in care era interzisa portretizarea lui Iisus, a Fecioarei Maria sau a sfintilor. In locul lor, pictorii acelor vremuri au desenat simboluri dintre cele mai ciudate (pesti, pasari, flori), al caror sens nu a fost pe deplin descifrat nici pana azi. Nu intru acum in mai multe detalii. Daca ajungeti acolo, intrebati la intrare de Mehmet, care a fost si ghidul nostru. Stie omul ala atatea lucruri ca-ti vine sa-l iei acasa. Intrarea la muzeu costa 6 euro, iar ghidul - daca ati fost multumit de el - costa 15 euro.

Cappadocia din balon

Zborul cu balonul cu aer cald a devenit, in ultimii ani, o marca si o atractie a Cappadociei. Survolarile au loc dimineata, in zori si dupa-amiaza, inainte de apus (functie de sezon si companie operatoare). Veti fi luati de la hotel si dusi la locul de decolare. Toate baloanele decoleaza si aterizeaza la aceleasi ore, pentru a prinde curentii favorabili si, bineinteles, cea mai buna lumina pentru poze. E o senzatie speciala sa zbori la 1000 de metri prin aerul rece, deasupra acestui peisaj de pe alta lume, in timp ce la orizont rasare soarele peste vulcanii inzapeziti din inima carora s-a nascut Cappadocia. M-a impresionat si indemanarea pilotilor care, la un moment dat, survolau Open Air Museum la o altitudine de doar 15-20 de metri, intrand efectiv printre stanci fara sa loveasca - slava Domnului - nici macar varful unui copacel. Un sfat: daca va duceti (si trebuie sa va duceti) nu va luati calabalac cu voi, pentru ca n-o sa aveti loc, nacelele sunt foarte mici si o sa stati inghesuiti. Un aparat foto e tot ce va trebuie. Si imbracati-va gros, indiferent de anotimp, ca sus e frig (la noi au fost -20 de grade la inaltimea maxima). Cand nu faceti poze, tineti-va aparatul foto sub haina ca sa-i fie cald, altfel e posibil sa se blocheze.

La o asemenea experienta, pretul e pe masura: veti plati intre 110 si 160 de euro, functie de sezon si compania operatoare.Nu prea se negociaza. Puteti sa va faceti rezervare direct la hotelul unde stati sau la unul dintre birourile de turism din Goreme. Toate companiile de ballooning sunt licentiate si ras-licentiate, deci zborul este safe (cat de safe poate fi un zbor). Totusi, daca aveti rezerve, alegeti Anatolian Balloons, compania cea mai veche in bransa si cu cele mai multe baloane in operare. Au si nacelele un pic mai incapatoare.

Atelierul de ceramica si Scoala de tesatorie

"Noi, in Cappadocia, facem 4 lucruri: vin, fructe, covoare si ceramica" imi explica Mehmet numarandu-mi pe degete mestesugurile locului. Daca de vin si fructe apucasem sa ma bucur deja, pentru celelalte doua l-am lasat pe el sa-mi arate drumul. Eram deja prieteni dupa plimbarea erudita de la muzeul in aer liber, asa ca l-am urmat in tura cultural-comerciala pe care mi-o propunea.

Aici se cuvine facuta o paranteza. In anumite culturi, turistul este invitat sa priveasca si sa inteleaga mestesugurile dar, in acelasi timp, intr-un fel de acord tacit, el este invitat sa si cumpere munca mestesugarilor. Nu trebuie sa te simti nici jignit, nici manipulat. In fond, de ce ai cumpara un covor dintr-un magazin si nu direct din mana celui care l-a facut?

Asa am ajuns sa vizitez mai intai un atelier de ceramica, asezat pe malul raului, in Avanos. Atelierul - urias - avea o traditie de 11 generatii si era inclus intr-un program comun al Ministerelor Culturii si Turismului din Turcia. Ne-am plimbat din camera in camera, am vazut cum se framanta lutul si cum se modeleaza o forma din argila. Am primit ceai cald si cafea, apoi m-am prostit si eu incercand sa fac o ulcica pe roata olarului. Turistic, dar haios. Pe urma am intrat in sala unde fiecare vas este smaltuit si pictat de mana. Si nu e ca la noi, la Horezu. Un vas turcesc - mai ales cele cu motive hitite - necesita rabdare de miniaturist. Un ulcior de vin poate contine mii de elemente decorative si poate lua si o luna pentru a fi pictat. Firesc, ultima oprire a fost la galeria de prezentare si vanzare a produselor unde, am estimat eu, era marfa de cateva zeci de milioane de euro. Asta si pentru ca erau multe exponate, dar si pentru ca erau foarte scumpe. Ulciorul de vin pe care-l vazusem mai devreme in lucru, impreuna cu doua pahare si o tava costau 600 de euro. Am incercat sa negociez. Ultimul pret a fost de 450 de Euro. Am plecat de acolo cu o scrumiera (20 de euro) si cu angajamentul ca, intr-o zi, sa ma fac milionar.

Apoi am mers la scoala de tesatorie, inclusa si ea intr-un program guvernamental. Covoarele anatoliene sunt cunoscute in toata lumea, iar autoritatile par decise sa nu lase acest mestesug sa se piarda sau industrializeze. De aceea, in Avanos exista o scoala de tesatorie unde femeile din sat vin sa invete cum se tese un covor. La momentul la care am ajuns eu acolo, femeile cred ca terminasera de invatat, pentru ca tot ce iesea din mainile lor era minunat. Am vazut pentru prima oara cum se extrage matasea din gogosi, ceea ce mi-a amintit cata frunza de dud am putut sa adun in copilarie. Am vazut din ce se extrag vopselurile naturale cu care se coloreaza firele. Si pe urma am intrat - fireste - in galeria de vanzare, unde era sa-mi pierd mintile de atata frumusete. Norocul meu au fost, din nou, preturile. Nu m-am putut apropia de nimic. Mi-au placut enorm doua covoare. 2000 de euro cel mic, 3000 de euro cel mare. Eh...macar am facut poze, astea erau gratis.

Fortareata de la Uchisar

Aparatorii Cappadociei nu s-au chinuit prea mult sa construiasca aceasta fortareata. Era deja construita de natura. I-au scobit maruntaiele si s-au instalat aici, in cel mai inalt punct al Cappadociei, de unde puteau vedea zeci de kilometri in jur. Navalitorii n-aveau cum sa-i ia prin surprindere. Locul e de vizitat macar pentru perspectiva superba pe care o ai din varful fortaretei. E la 5 kilometri de Goreme, se poate ajunge repede fie cu masina, fie cu autobuzul.

Baia Turceasca

E deschisa permanent in high-season si din cand in cand in low-season, daca e cerere. Am avut noroc cu un grup de turisti coreeni care se intamplasera prin Goreme in ziua aceea (ce naibii or fi cautat aici?) Pentru ca stiu ca sunteti curiosi, am sa va spun cum au evoluat ostilitatile. Mi s-au dat un prosop si o pereche de papuci si am fost trimis la vestiar. M-am schimbat si am revenit. Am intrat in baia turceasca propriu zisa, unde mi s-a spus sa iau loc pe piatra din mijlocul salii, fierbinte si umeda. Am fost invitat in sauna. Am dat skip la asta. Apoi a venit un nene la mine, m-a pus sub un jet de apa si mi-a luat pielea de pe mine cu o manusa abraziva. Pe urma m-a preluat un alt nene care m-a culcat pe piatra, m-a umplut de spuma si mi-a facut un soi de masaj punctat de lovituri de palma pe spinare. Ce dragutz. Dupa ce m-a rupt in bataie, m-a trimis la dus. Dupa dus am intrat in piscina cu apa calda si surprinzator de curata, in care am fost singur un sfert de ora. Am facut cateva bazine, am iesit si m-am dus sa ma schimb. Grupul de turisti coreeni abia atunci ajunsese si ocupase vestiarul. Norocul meu ca am venit mai devreme, altfel as fi impartit piscina cu fabricantii de Samsung si Hyunday. Din pacate, nu am putut face poze, pentru ca aerul din baia turceasca e atat de umed incat mi s-au aburit instantaneu lentilele aparatului. Lasati-l acasa.

Dervishii de la Saruhan

Despre dervishi am sa va scriu mai multe intr-un articol dedicat, deocamdata va spun doar atat: mergeti sa-i vedeti. Ritualul are loc la un sfert de ora de mers cu masina de la Goreme, intr-un fost caravanserai vechi de 800 de ani. Nu e o maimutareala folclorica pentru turisti, e un lucru autentic. Ceremonia dureaza o ora, nu aveti voie sa faceti fotografii (eu am facut cateva folosindu-ma de toate resursele tehnice posibile), iar la sfarsitul ritualului nu veti putea sa va ridicati de pe scaun. Eu n-am putut. Si nici cei 20 de spectatori care mai erau la Saruhan in seara aceea n-au putut. Am ramas ca paralizati 10 minute, dupa care ne-am ridicat incet si ne-am dus acasa nauci.

Atentie: in Goreme exista un local unde se ofera un "program folcloric" care combina cantece populare, dervishi si dansatoare din buric. Nu va duceti, ca nu e "the real thing".

Tara cailor frumosi

Cresterea si antrenarea cailor a fost timp de sute de ani un cult in Cappadocia. Persanii veneau aici pentru a-si pregati animalele pentru lupta. Calutii anatolieni au dus greul razboaielor Imperiului. Iar traditia se mai pastreaza si azi. E drept, spre bucuria turistilor si nu la ordinul vreunui sultan pus pe cuceriri.

Eu am mers la Rainbow Ranch, o ferma aflata la 1 kilometru de Goreme. Mai exista un ranch la cealalta iesire din localitate, pe care nu l-am verificat. In fine, la Rainbow erau 3 baieti tineri si haiosi care vedeau de cai. Am spus ca vreau sa invat sa calaresc ca-n filme. S-au uitat la mine: "adica cum?" "Adica trap, galop, viteza..." "Pe vremea asta? O sa ingheti in 3 minute". E adevarat, erau -5 grade afara. Hm. "Atunci ce putem face?" "Pai ne putem plimba prin Rose Valley, putem vedea satele parasite, vrei?" "OK, pe cai".

Ghidul meu a fost un baiat de 18 ani pe nume Ali, care era indragostit de o fata din Romania. Ei, na, zic...si tu? Calutul care mi-a fost alocat era o iapa murga pe nume Shimshek. "Ce inseamna?" "Inseamna Fulger", imi explica Ali. "Aoleo, o sa ma trazneasca?" "Nu, stai linistit, e cel mai cuminte cal de la Rainbow Ranch".

Ne-am plimbat doua ore in pas domol, insotiti de Aslan, cainele lup al lui Ali "Aslan...my brother". Am oprit intr-un sat, am intrat intr-un mic magazin unde-am fost intampinati de un alt tanar zamitor "Hasan...my friend and my brother", zice Ali. Hasan ne-a oferit un ceai fierbinte, adevarata binecuvantare, ca-mi inghetase sufletul in mine. Am plecat inapoi. Am coborat de pe cai - pupand-o pe Shimshek si multumindu-i ca nu m-a traznit - si am intrat in baraca baietilor. La loc de cinste se afla un computer, pornit. Ma uit: Facebook. "Pai voi aveti internet aici?" "Da. Si tinem legatura cu oameni care au fost aici sa calareasca. Multe fete...:-)"

Am mai baut un ceai si ne-am facut poze. "Poti sa-i faci niste poze si lui Aslan, te rog?" ma roaga Ali. L-am pus pe ciobanescu german la poza si am tras cateva cadre. "Sa mi le trimiti, te rog, sa am si eu poze cu Aslan". I-am promis ca am s-o fac. "Oh...I'm thank you, Brad. Brad...my brother". Of, Ali, ce de frati mai ai si tu...

Orasele Subterane

Acum multe secole, crestinii persecutati au ales sa se stabileasca in Cappadocia pentru ca le oferea o ascunzatoare naturala, greu de patruns, in fata celor care-i haituiau. Teama de atacatori i-a determinat sa sape in stanca adevarate asezari in care puteau rezista luni intregi fara sa poata fi gasiti sau capturati. Asa au aparut "orasele subterane", unele intinse pe mai multi kilometri si pe 20 de niveluri. Trebuie sa marturisesc ca programul turei nu mi-a permis sa ajung si acolo, dar voi ar trebui s-o faceti. Luati-va lanterne puternice si haine groase, indiferent de anotimp.

Cand e de mers

Iarna este foarte frig, cu temperaturi de pana la -20 de grade. Pe vreme geroasa, apar probleme cu apa si cu incalzirea, deci fiti pregatiti sa tremurati un pic. Vara e foarte cald si se umple de turisti veniti in day-trip cu autocarele. De evitat, din nou.

Ce ne-a mai ramas? Mehmet va sfatuieste sa veniti in intervalul martie-iunie, cand vremea e frumoasa, turisti putini si preturile negociabile.

Multumesc lui Adrian "Vamos" pentru ponturile pe care mi le-a dat si lui Radu G pentru ca mi-a sugerat Cappadocia acum cativa ani, cand nu auzisem de ea. As dori sa le multumesc Simonei Serban si lui Andrei Iliescu, tovarasii mei de drum in aceasta tura, pentru ca m-au insotit si mi-au suportat stilul abrupt de a calatori.